Universul magic al copilăriei este marcat inevitabil de joc și jucării. După cum știi deja, copiii adoră să se joace și sunt fascinați de toate jucăriile pe care le primesc.
Cât e ziua de lungă, aceștia sunt într-o continuă aventură, în care învață lucruri despre viață, deoarece ei iau joaca în serios și o tratează ca pe activitate importantă.
Chiar dacă lumea e invadată de jucării moderne, tehnologizate, este esențial rolul părinților în acest proces de învățare și educare, întrucât un roboțel, un joc video sau o mașinuță cu telecomandă nu vor avea aceleași beneficii asupra copilului.
Micuții au nevoie, cel puțin în primii ani de viață, de jucării care să le pună imaginația în mișcare. Care să-i ajute să socializeze, care îi învață să persevereze și care să le dezvolte vocabularul, dar și abilitățile motrice.
Totodată, știm că cei mici sunt plini de energie și oricât ți-ai dori, sunt momente când nu poți fi în preajma lui să-l supraveghezi. De aceea, trebuie să optezi întotdeauna pentru jucării sigure, cu care nu se pot accidenta.
Cea mai eficientă educație pentru un copil constă în joaca lui cu lucruri frumoase.
Platon
După cum ai văzut încă din titlu, astăzi vorbim despre cele mai clasice jucării din toate timpurile, respectiv cele din lemn. La Osisiland aceste jucării sunt realizate din lemn natural și sunt vopsite cu vopsele prietenoase cu natura.
De ce să alegi jucăriile din lemn?
1. Jucăriile din lemn sunt mereu „la modă”
Dacă privești în urmă, la anii copilăriei tale, vei observa cât de diferite sunt jucăriile și probabil te gândești cu nostalgie la faptul că micuțul tău nu are parte de aceste bucurii mărunte.
Partea bună este că jucăriile din lemn țin pasul cu noile tipuri de jocuri și jucării. Acestea se găsesc în casele oamenilor, în grădinițe și locuri de joacă de sute ani și încă sunt iubite de copiii din lumea întreagă.
De exemplu, la OsisiLand găsești cuburile de construcție, în culori pastelate, potrivite pentru copiii de toate vârstele.
Fiecare piesă în parte este de mici dimensiuni și poate fi manevrată cu ușurință de mânuțele celui mic. Culorile îi ajută la cunoaștere și deosebire și, totodată, stârnesc imaginația copilului care poate construi castele, ziduri, turnuri etc.
2. Jucăriile din lemn sunt rezistente
Principala caracteristică a jucăriilor din lemn este rezistența. După cum prea bine știi, acestea trec testul timpului și pot fi folosite de mai multe generații.
În plus, datorită materialului folosit, acestea fac față oricărui impact puternic. Copiii sunt întotdeauna imprevizibili. Niciodată nu se știe când se plictisesc de o jucărie, pe care o aruncă prin casă.
De asemenea, acestea nu se strică dacă sunt călcate cu piciorul, ceea ce e inevitabil într-o casă cu copii care lasă jucăriile pe unde apucă.
Jucăriile sunt create din lemn de bună calitate, sunt solide și robuste. Acestea se deteriorează foarte greu, iar singurul inconvenient constă în zgârieturi, după mult timp în care au fost utilizate.
3. Jucăriile de lemn sunt sigure
Siguranța copilului tău este întotdeauna pe primul loc. Acțiunile micuțului sunt neașteptate. Acesta poate analiza cu nesaț un cub colorat, iar mai apoi să îl arunce pe podea.
Obiectele ce-l înconjoară trebuie să fie sigure pentru o joacă fără griji. Chiar dacă ești cu ochii pe el la orice pas, este necesar să excluzi tot ce este periculos.
Jucăriile din lemn sunt construite pentru a rezista oricărui tip de joc. Pentru siguranța copilului tău, ele nu se pot rupe sau sparge în bucăți mici sau ascuțite.
De cele mai multe ori forma jucăriilor este una fără colțuri. În acest fel, micuțul tău nu se poate lovi.
Și pentru că știm că micuții bagă în gură toate jucăriile, la Osisiland acestea nu conțin substanțe toxice și sunt vopsite cu culori care nu dăunează copiilor.
4. Jucăriile din lemn protejează mediul înconjurător
Nevoia de a proteja mediul înconjurător a devenit din ce în ce mai constantă. Și astfel au apărut diverse variante cu ajutorul cărora evităm obiectele din plastic.
Jucăriile din lemn sunt o alternativă. Deși sunt construite dintr-un material ce dăunează copacilor, acestea sunt făcute pentru a rezista timpului.
Lemnul este biodegradabil și reciclabil. Spre deosebire de plastic, ce se degradează în câteva sute de ani, lemnului îi ia doar câțiva ani.
6 beneficii pentru copii ale jucăriilor din lemn
Știm deja că jucăriile sunt din cele mai variate și moderne, cu atât mai mult cele promovate în reclamele TV sau în mediul online. Copiii nu trebuie privați de astfel de obiecte, ci trebuie să exploreze și să cunoască.
Dar, e datoria fiecărui părinte să ofere copiilor lor și alternative sănătoase, care să-i ajute pe cei mici să crească, să se dezvolte, să înțeleagă prin intermediul jucăriilor potrivite vârstei lui.
Dacă îi pui unui copil telefonul în mână de la o vârstă foarte fragedă cu siguranță va fi încântat de ceea ce aude sau vede. Dar această activitate nu-l va ajuta emoțional, intelectual sau fizic. Iată câteva dintre beneficiile jucăriilor din lemn:
Dezvoltă și stimulează imaginația
O jucărie din lemn este versatilă în mâinile unui copil, pentru că modul în care se joacă și o manevrează este propriu. Formele diverse și numărul mare de piese îi stimulează imaginația și creativitatea.
Acesta are libertatea totală să construiască orice dorește. Zilnic copilul tău transpune în propria realitate jocuri și scenarii. Bineînțeles că are nevoie de un decor pe măsură.
De la castele, până la tunele, totul prinde formă cu ajutorul jucăriilor de lemn. Astfel, micuțul va fi perseverent și pe măsură ce reușește, va fi încântat de munca depusă.
Stimulează simțurile copilului tău
Copiii învață mult mai repede atunci când văd, ating, mânuiesc cu mânuțele lor fiecare jucărie în parte.
Jucăriile din lemn dezvoltă cele cinci simțuri esențiale ale noastre, cu ajutorul cărora cunoaștem, explorăm și ne adaptăm la noile schimbări din viața noastră.
Dezvoltă coordonarea mână-ochi și abilitățile motrice
Datorită formelor simple și activităților de a construi, precum punerea pieselor una peste alta, copilul trebuie să acorde atenție deosebită distanței și plasării pieselor.
Totodată, copiii învață concepte precum sus, jos, lateral, dedesubt. Când rezolvă un puzzle, vor vizualiza modul în care elementele se potrivesc împreună, ceea ce îmbunătățește de asemenea coordonarea mână-ochi.
În plus, pe măsură ce copiii manipulează jucăriile din lemn,care au diverse forme și mărimi, își antrenează motricitatea fină.
Astfel învață intuitiv şi prin joc să apuce, înșurubează, arunce diversele jocuri.
Stimulează puterea de concentrare
Chiar dacă pentru tine pare banal, în cazul copilului tău joacă este o activitate cât se poate de serioasă.
Acesta se transpune în lumea jucăriilor, le dă glas și formă pentru a îndeplini scenariul propus. În cazul construcțiilor din lemn, concentrarea este baza unei reușite.
Pentru a așeza perfect piesele, copilului tău are nevoie de răbdare, de atenție. Acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile pe care copilul și le însușește și care îi vor fi de folos și în viața de om mare.
Stimulează interacțiunea cu cei din jur
Copiilor le place să se joace cu alți copii de vârsta lor, cu care să aibă interese și plăceri comune.
Cu ajutorul jucăriilor din lemn copilul tău socializează cu cei din jur pentru a obține un produs final. Fie un castel sau doar un joc complex, în grup totul devine mai interesant.
Numărul mare de piese îl determină pe cel mic să împartă ușor cu ceilalți copii și-l ajută să lucreze în echipă.
Dezvoltă caracterul copilului tău
Jucăriile din lemn inspiră copiii să inventeze jocuri inedite. Aceștia dau glas jucăriilor sale și testează diverse emoții, trăiri prin intermediul jocului creat.
Nu de puține ori l-ai auzit pe cel mic cum râde sau plânge prin intermediul jucăriilor. Ai surprins momente de vitejie cu dragoni și prințese sau discuții aprinse între doi roboți.
Astfel, acesta își dezvoltă caracterul și emoțiile cu ajutorul scenariilor sale.
Prin intermediul jucăriilor educative, copilul descoperă importanța emoțiilor. Compune momente fericite, tensionate sau critice la care își testează reacțiile.
Acesta va ști cum să-și transmită corect reacțiile în momente reale.
Dacă beneficiile prezentate te-au convins să alegi jucăriile din lemn, îți propunem câteva variante pentru tine și copilul tău.
Osisiland este locul în care punem mare preț pe dezvoltarea armonioasă a celor mici. De aceea creăm cu mare drag și cu toată atenția de care dispunem jucării educative, sigure și inspirate din povești, care să fie pe placul întregii familii.