Monstruleți

Monstruleții Osisiland. Lecție de curaj pentru copii

monstruleții osisiland cover

Ți s-a întâmplat, acum la maturitate, să identifici în comportamentul și în acțiunile tale gesturi sau atitudini din copilărie?

Copilăria este – sau ar trebui să fie – pentru toții copii, cea mai frumoasă perioadă din viața lor.

Copilăria este un basm nesfârșit, o lume mirifică și surprinzătoare care nu poate fi înțeleasă pe deplin niciodată.

Primii noștri ani în această lume sunt ani ai extremelor. Lumea se sfârșește la fiecare zgârietură sau refuz din partea părinților și fericirea este nemărginită chiar și-atunci când mâncăm mai multe bomboane sau ciocolată.

Puterea copiilor constă tocmai în această ușurință cu care trăiesc fiecare clipă, la intensitate maximă, fără să stea prea mult pe gânduri.

Copilăria ne învață că emoțiile nu au măsură, de aceea e important ca tot ce văd sau primesc micuții să-i ajute pozitiv.

Lumea aceasta minunată, în care regăsim doar copii, se creionează și prinde viață cu ajutorul părinților, dar și al jucăriilor.

Deși par doar niște obiecte – salvatoare în multe dintre situații – acestea oferă multiple oportunități de învățare, de dezvoltare a emoțiilor, de implicare a simțurilor.

Fiecare nouă formă, culoare, textură și sunet îi ajută pe copii să creeze lumi fantastice și să-și folosească imaginația în a pune în scenă situații familiare.

Monstruleții Osisiland nu trăiesc sub pat

Dacă nu dormi, dacă te dai jos din pat, dacă nu mănânci, dacă ești obraznic, dacă nu asculți, dacă vorbești urât, dacă faci x și y, ies monștrii de sub pat.

Sau monștrii vor face ceva ce nu-i va plăcea și lista poate continua. Tu de câte ori te-ai folosit de acești monștri pentru a-ți determina copilul să facă ceva ce îți doreai într-un anumit moment?

„Oamenii adoră monștrii. Își umplu cântecele și poveștile cu ele. Se definesc în raport cu ei. Știi ce este un monstru? Putere. Putere și alegere. Monștrii fac alegeri. Monștrii modelează lumea. Monștrii ne obligă să devenim mai puternici, mai deștepți, mai buni.”

Jim Butcher

O atitudine de felul acesta îl poate marca. Dacă pe moment va fi ascultător, în timp va deveni un copil fricos, care nu va reuși să se descurce de unul singur. În plus, va avea o atitudine nepotrivită cu alții de vârsta lui.

De aceea, la Osisiland, chiar și cele mai înspăimântătoare personaje capătă puteri pozitive și abilități extraordinare. Un copil fericit are nevoie de povești care se pot transforma în realitate. Pentru asta, am creat monstruleții Osisiland, care nu vor să sperie, ci doar să se joace.

Aceste jucării sunt realizate handmade, din bumbac și stofă și pot fi personalizate în funcție de cerințele tale.

Monstruleții Osisiland nu trăiesc sub pat, ci în brațele unui copil curajos.

Acești mici prieteni au rolul de a învinge temerile copiilor.

Fie că au fost „avertizați”, ca în exemplele de mai sus, fie că sunt speriați în urma unor desene animate sau au auzit pur și simplu de aceste creaturi înfricoșătoare, micuții trebuie să știe că aceștia nu fac parte din realitate, ci că sunt doar niște proiecții ale imaginației.

Startul în viață trebuie să fie lipsit de frică. Aceasta variază în funcție de vârstă și de copil și poate căpăta diferite forme. De exemplu, unii micuți se tem de lucruri zgomotoase, de întuneric sau de nou, pentru că asociază aceste trăiri cu ceva nevăzut, ceva ce le-ar putea face rău.

Copiii trebuie să știe că una dintre calitățile lor, pe care adulții nu o au întotdeauna, este curajul. Curajul de a explora lumea și de a înfrunta lucrurile mai puțin plăcute ca niște eroi. Iar monstruleții pot fi companioni adevărați, ce îi pot învăța că lucrurile nu sunt întotdeauna ce par.

La Osisiland, îmblânzim monstruleții și îi trimitem în lume pentru a demonta mituri.

Monstruleții Osisiland și frumusețea care stă în ochii privitorului

Părinții sunt prima linie de apărare a copiilor. Ei sunt cei care insuflă încredere, ei sunt cei care înfig bine rădăcinile și, în același timp, cresc aripile micuților lor ca să poate zbura în lume.

Părinții sunt cei care arată copiilor realități despre viață. Până și jucăriile pe care aceștia le cumpără influențează parcursul firesc al micuțului.

Încă din copilărie, părinții induc idei despre perfecțiune și frumusețe absolută, prin faptul că încurajează copii să se joace doar cu jucării care arată bine din punct de vedere estetic.

Monstruleții Osisiland demontează mitul „tot ce e frumos, este bun” și promovează frumusețea în toate formele ei. Pe cât sunt de imperfecți, aceștia pot lua oricând locul unei păpuși perfecte.

Monstruleții Osisiland îi ajută pe copii să înțeleagă diferențele dintre urât și neobișnuit sau dintre urât și diferit. Dacă ceva sau cineva este în afara ariei lor de cunoaștere, nu înseamnă că este urât. Fiecare om, asemeni fiecărei jucării, are diferite calități, care nu se văd doar din aspectul fizic.

Monstruleții Osisiland sunt potriviți pentru copiii și părinții lipsiți de prejudecăți și stereotipuri. 

Beneficiile monstruleților Osisiland

Viața unui copil este definită de curiozitate și neprevăzut. Iar un prieten adevărat, cum este monstrulețul Osisiland, îi va fi aproape mult timp.

Ca povestea lor de prietenie să dăinuie, jucăria este realizată din materiale textile. „Păpușile” de acest tip pot fi folosite de mai multe generații, deoarece sunt foarte rezistente și ușor de întreținut.

Pentru a dezvolta sentimente tandre și de afecțiune, acești monstruleți pot lua orice formă sau dimensiune și pot fi adaptați în funcție de vârsta copilului.

Iată câteva dintre avantajele unei astfel de jucării:

  • Este realizată din bumbac și stofă, două dintre materialele recomandate copiilor;
  • Este sigură și reduce riscul de accidentare;
  • Poate fi curățată în mașina de spălat ori de câte ori copilul decide că e momentul să mănânce sau să sară în bălți împreună;
  • Este ușoară, ceea ce permite ca alergarea sau mișcarea să se desfășoare normal;
  • Spre deosebire de jucăriile clasice, aceasta poate fi readusă la viață ori de câte ori are mici accidente. Materialul textil permite ca jucăria să fie cusută;
  • Dezvoltă copiilor valori, precum responsabilitatea;
  • Contribuie la îmbunătățirea abilităților emoționale și sociale;
  • Nu are o funcție exactă, tocmai de aceea copilul poate crea povești infinite în care el și monstrulețul său salvează lumea.

Dacă vrei un monstruleț deloc înfiorător, ba chiar prietenos, Osisiland ți-i pune la dispoziție pe cei mai veseli și zâmbitori. Osisiland este locul unde imaginația nu are limite, dar prinde contur și se transformă în jucării.

Related Posts

Lasă un răspuns